Procesul de formare al Curtii Europene de Justitie

Ulterior Convenţiei din martie 1957 - care opera deja o punere de acord a textului Tratatului C.E.C.O., relativ la Curtea de Justiţie cu textele corespunzătoare din Tratatele C.E.E. şi C.E.E.A., „Tratatul de fuziune a executivelor”, semnat la 8 aprilie 1965, operează aceeaşi punere de acord pentru unele dispoziţii din protocolul din 18 aprilie 1951, pentru ca Regulamentul de procedură din 3 martie 1959, elaborat de Curte şi aprobat de Consiliul de Miniştri să expliciteze şi să detalieze unele dispoziţii din celelalte 2 protocoale asupra Statutului Curţii de Justiţie .
Odată cu trecerea anilor, neputând face faţă solicitărilor, Curtea a cerut Consiliului Uniunii Europene crearea unui corp judiciar nou, precum şi crearea unor noi reguli de procedură care să-i permită să facă faţă fluxului crescând de cazuri ce trebuie soluţionate ( 400 cazuri/ an).
La cererea Curţii, Consiliul Uniunii Europene, prin decizia nr. 88/591 din 21 octombrie 1988 hotărăşte înfiinţarea Tribunalului de Primă Instanţă – instituţie juridică asociată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Cazurile transferate Tribunalului au fost cele care necesitau un timp îndelungat pentru rezolvare.
Tribunalul de Primă Instanţă este un organism judiciar asociat Curţii de Justiţie, care prin transferul de competenţă de la aceasta, soluţionează cazurile de care Curtea a cerut să fie degrevată, cazuri care necesită timp îndelungat pentru soluţionare.
În 2005 a fost creat un alt tribunal specializat ce judecă litigiile funcţionarilor Comunităţii .
Tratatele de la Maastricht, Amsterdam şi Nisa au făcut şi ele referire în reglementările lor la Curtea de Justiţie. La prevederile acestor tratate se adaugă statutele propriu-zise ale Curţii. Aceste statute au fost „armonizate” sau, cu alte cuvinte, puse de acord între ele prin înţelegerea citată asupra instituţiilor comune şi prin tratatul de fuziune, cu păstrarea unor diferenţe specifice, care ţin mai mult de modul particular de intervenţie al Curţii în fiecare comunitate .
Statutele înseşi sunt supuse aceleiaşi proceduri de revizuire ca şi tratatele de bază (cu câteva amenajări ulterioare, prin care Consiliul de Miniştri poate modifica statutele, cea mai importantă fiind realizată de către Actul unic european).
Regulamentul de procedură prevăzut de articolul 245 din Tratatul UE este stabilit de către Curtea de Justiţie şi supus aprobării Consiliului, cu votul unanimităţii membrilor săi. Acest regulament a fost modificat de mai multe ori, iar la 19 iunie 1991 Curtea de Justiţie a adoptat noul regulament de procedură, care a integrat toate aceste modificări.

Aparitia Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene

Încă în perioada lucrărilor pregătitoare - care urmau sa ducă la elaborarea Tratatului de la Paris instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O.), cu largi puteri pentru organele acesteia, - partenerii prezenţi la negocieri au resimţit necesitatea unui organism învestit cu controlul legalităţii actelor emise de înalta Autoritate şi Consiliul Special de Miniştri - organe ale C.E.C.O. - care să asigure echilibrul între acestea şi statele membre, să garanteze neamestecul autorităţilor C.E.C.O. în aşa-numitul „domeniu rezervat al statelor membre” .
În cadrul negocierilor, soluţiile propuse au fost mai multe, dar, pentru o raţiune sau alta, nu au fost adoptate. Astfel, propunerea de a se crea o comisie de arbitraj nu a fost admisă considerându-se procedura arbitrajului ca insuficientă. A fost îndepărtată şi ideea de a se recurge la serviciile unui organ de jurisdicţie deja existent şi, mai ales, la cele ale Curţii Internaţionale de Justiţie şi aceasta pentru următoarele motive: pe de o parte, legătura strânsă dintre C.I.J. şi O.N.U. din care nu făceau parte, la acea dată, toate statele membre ale C.E.CO., iar -, pe de altă parte, imposibilitatea persoanelor fizice sau juridice - altele decât statele - de a o sesiza. În cele din urmă s-a optat pentru o soluţie propusă, se pare, încă din iulie 1950 - deci chiar la începutul negocierilor - aceea a creării unei Curţi de Justiţie proprii, care să asigure „respectul dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatului şi a regulamentelor de executare”, Curte pe care Tratatul de la Paris o menţionează printre „instituţiile” Comunităţii (şi al cărui statut este precizat atât de art. 31 şi urm. ale acestui tratat, cât şi de protocolul din 18 aprilie 1951, modificat la Bruxelles la 8 aprilie 1965.
Câţiva ani mai târziu, cele două Tratate de la Roma, acte constitutive pentru Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, ca şi cele două protocoale - practic identice - care le completează, prevăd şi ele crearea unei Curţi de Justiţie, care să răspundă, în principiu, aceloraşi necesităţi ca şi Curtea de Justiţie instituită prin Tratatul de Paris. La 25 martie 1957, intervine „Convenţia relativă la unele instituţii comune Comunităţilor Europene” care prevede că atribuţiile conferite de fiecare dintre cele două Tratate de la Roma Curţii de Justiţie vor fi exercitate de o Curte de Justiţie unică şi că acest organism unic de jurisdicţie înlocuieşte şi Curtea prevăzută în art. 32 al Tratatului de la Paris. Iată, aşadar, că de la intrarea în vigoare a Tratatelor de la Roma, cele trei Comunităţi europene au o Curte de Justiţie unică (comună) care însă - aşa cum prevede Convenţia din martie 1957 - îşi exercită atribuţiile stabilite prin fiecare Tratat în parte, conform dispoziţiilor fiecăruia dintre ele.

Grefierul Curtii de Justitie

Grefierul este numit de catre Curte, cu consultarea avocatilor generali, pentru o perioada de 6 ani. Acesta este ales din mai multi candidati.
In sprijinul grefierului-şef CJCE numeste unul sau mai mulţi grefieri-asistenti, care ii vor acorda ajutor mai ales in atributiile sale de grefier de şedinta. Grefierii-asistenti insă sunt simpli functionari si nu beneficiaza de privilegiile acordate Cancelarului, care sunt asemanatoare cu cele ale judecatorilor.
Grefierul-sef exercita doua functii de natura diferita: pe de o parte are functii jurisdictionale sau de ajutor in infaptuirea actului jurisdictional, iar pe de alta parte este seful administratiei in sens restrans.

Avocatii generali ai Curtii de Justitie

Instituţia Avocaţilor generali este o instituţie specifică jurisdicţiei europene. Astfel, în componenţa Curţii de Justiţie Europene pe lângă judecători intră şi 8 avocaţi generali. În perioada l decembrie 1995 - 6 octombrie 2000 au fost 9 avocaţi generali.
Cinci dintre avocaţii generali sunt numiţi de 5 state membre „mari”, adică de Germania, Franţa, Anglia, Spania şi Italia, urmând ca restul să fie numiţi prin rotaţie de celelalte state membre „mici”.
Condiţiile, modalităţile referitoare la numirea judecătorilor sunt valabile şi în cazul avocaţilor generali care au un mandat de 6 ani. Din 3 în 3 ani are loc „reîmprospătarea” rândurilor acestora, jumătate dintre avocaţii generali fiind înlocuiţi. De asemenea sunt permise realegerile. Avocatul general are datoria să prezinte în mod public, cu deplină imparţialitate şi independenţă, concluzii motivate asupra cauzelor aduse în faţa Curţii de Justiţie, în scopul de a o asista în îndeplinirea misiunii sale.

Membrii Curtii

	Vassilios Skouris născut în anul 1948; licențiat în drept al Universității Libere din Berlin (1970); doctor în drept constituțional și administrativ al Universității din Hamburg (1973); profesor agregat la Universitatea din Hamburg (1972-1977); profesor la Catedra de drept public a Universității din Bielefeld (1978); profesor la Catedra de drept public a Universității din Salonic (1982); ministru al afacerilor interne (în anii 1989 și 1996); membru al Comitetului de administrație al Universității din Creta (1983-1987); director al Centrului de Drept Economic Internațional și European din Salonic (1997-2005); președintele Asociației Elene pentru Dreptul European (1992-1994); membru al Comitetului Național Grec de Cercetare (1993-1995); membru al Comitetului Superior pentru Recrutarea Funcționarilor Greci (1994-1996); membru al Consiliului științific al Academiei de Drept European din Trier (începând cu anul 1995); membru al Comitetului de administrație al Școlii Naționale de Magistratură din Grecia (1995-1996); membru al Consiliului științific din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (1997-1999); președintele Consiliului Economic și Social din Grecia în anul 1998; judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 8 iunie 1999; președintele Curții de Justiție începând cu data de 7 octombrie 2003.
	Peter Jann născut în anul 1935; doctor în drept al Universității din Viena (1957); numit judecător pe lângă Ministerul Federal de Justiție (1961); judecător în domeniul presei la Straf-Bezirksgericht în Viena (1963-1966); purtător de cuvânt al Ministerului Federal de Justiție (1966-1970), atribuții în cadrul departamentului internațional al acestui minister; consilier în cadrul Comisiei juridice și purtător de cuvânt al Parlamentului (1973-1978); numit judecător la Curtea Constituțională (1978); judecător raportor permanent la această jurisdicție până la sfârșitul anului 1994; judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 19 ianuarie 1995.
	Dámaso Ruiz-Jarabo Colomer născut în anul 1949; judecător; magistrat la Consejo General del Poder Judicial (Consiliul Superior al Magistraturii); profesor; șef de cabinet al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii; judecător ad-hoc la Curtea Europeană a Drepturilor Omului; magistrat la Tribunalul Suprem din 1996; avocat general la Curtea de Justiție începând cu data de 19 ianuarie 1995.
	Romain Schintgen născut în anul 1939; administrator general la Ministerul Muncii; președintele Consiliului Economic și Social; administrator al Societății Naționale de Credit și Investiții și al Societății Europene pentru Sateliți; membru guvernamental al Comitetului Fondului Social European, al Comitetului consultativ pentru libera circulație a lucrătorilor și al Consiliului de administrație din cadrul Fundației Europene pentru Ameliorarea Condițiilor de Viață și de Muncă; judecător la Tribunalul de Primă Instanță din 25 septembrie 1989 până în data de 11 iulie 1996; judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 12 iulie 1996.
	Antonio Tizzano născut în anul 1940; funcții în cadrul învățământului superior în Italia; consilier juridic în cadrul reprezentanței permanente a Italiei pe lângă Comunitățile Europene (1984-1992); avocat la Curtea de Casație, precum și la alte jurisdicții superioare; membru al delegației italiene cu ocazia negocierilor internaționale și a conferințelor interguvernamentale, precum cele referitoare la Actul Unic European și la Tratatul privind Uniunea Europeană; responsabil cu editarea a diferite publicații; membru al grupului de experți independenți desemnați pentru examinarea finanțelor Comisiei Europene (1999); profesor de drept european, director al Institutului de Drept Internațional și European al Universității din Roma; avocat general la Curtea de Justiție începând cu data de 7 octombrie 2000 până la data de 3 mai 2006; judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 4 mai 2006.
	José Narciso da Cunha Rodrigues născut în anul 1940; a îndeplinit diverse funcții judiciare (1964-1977); i-au fost încredințate diferite misiuni din partea guvernului în vederea realizării și a coordonării de studii privind reforma sistemului judiciar; agent guvernamental pe lângă Comisia Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (1980-1984); expert pe lângă Comitetul Director al Drepturilor Omului al Consiliului Europei (1980-1985); membru al Comisiei de revizuire a Codului penal și a Codului de procedură penală; Procurador-Geral da República (procuror general) (1984-2000); membru al Comitetului de supraveghere din cadrul Oficiului de Luptă Antifraudă al Uniunii Europene (OLAF) (1999-2000); judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 7 octombrie 2000.
	Christiaan Willem Anton Timmermans născut în anul 1941; referent juridic la Curtea de Justiție a Comunităților Europene (1966-1969); funcționar la Comisia Comunităților Europene (1969-1977); doctor în drept (Universitatea din Leyda); profesor de drept european la Universitatea din Groningen (1977-1989); magistrat asistent la Curtea de Apel din Arnhem; responsabil cu editarea a diferite publicații; director general adjunct la Serviciul juridic al Comisiei Comunităților Europene (1989-2000); profesor de drept european la Universitatea din Amsterdam; judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 7 octombrie 2000.
	Allan Rosas născut în anul 1948; doctor în drept al Universității din Turku (Finlanda); profesor de drept la Universitatea din Turku (1978-1981) și la Åbo Akademi (Turku/Åbo) (1981-1996), directorul Institutului pentru Drepturile Omului din cadrul acestei instituții (1985-1995); diverse posturi universitare de răspundere, naționale și internaționale; membru al unor societăți științifice; coordonator al mai multor proiecte și programe de cercetare, naționale și internaționale, mai ales în următoarele domenii: drept comunitar, drept internațional, drepturile omului și drepturile fundamentale, drept constituțional și administrație publică comparată; reprezentant al guvernului finlandez în calitate de membru sau consilier al delegațiilor finlandeze la diferite conferințe și reuniuni internaționale; expert al sistemului juridic finlandez, în special în cadrul comisiilor juridice guvernamentale și parlamentare din Finlanda, precum și în cadrul Națiunilor Unite, al UNESCO, al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și al Consiliului Europei; începând cu anul 1995, consilier juridic principal la Serviciul juridic al Comisiei Europene, însărcinat cu relațiile externe; din martie 2001, director general adjunct al Serviciului juridic al Comisiei Europene; judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 17 ianuarie 2002.
	Rosario Silva de Lapuerta născută în anul 1954; licențiată în drept (Universitatea Complutense din Madrid); Abogado del Estado repartizată la Málaga; Abogado del Estado la Serviciul juridic al Ministerului Transporturilor, Turismului și Comunicațiilor și, în continuare, la Serviciul juridic al Ministerului Afacerilor Externe; Abogado del Estado-Jefe la serviciul juridic al statului, responsabilă cu cauzele în fața Curții de Justiție și director general adjunct al Serviciului de asistență juridică comunitară și internațională din cadrul Abogacía General del Estado (Ministerul Justiției); membru al grupului de reflecție al Comisiei asupra viitorului sistemului jurisdicțional comunitar; șef al delegației spaniole a grupului „Prietenii Președinției” (Amis de la Présidence) pentru reforma sistemului jurisdicțional comunitar prevăzută în Tratatul de la Nisa și al grupului ad-hoc „Curtea de Justiție” al Consiliului; profesor de drept comunitar la Școala Diplomatică din Madrid; codirector al revistei Noticias de la Unión Europea; judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 7 octombrie 2003.
	Koen Lenaerts născut în anul 1954; licențiat și doctor în drept (Universitatea Catolică din Louvain); Master of Laws, Master in Public Administration (Harvard University); asistent (1979-1983) și apoi profesor de drept european la Universitatea Catolică din Louvain (începând cu 1983); referent juridic la Curtea de Justiție (1984-1985); profesor la Colegiul Europei din Bruges (1984-1989); avocat în baroul din Bruxelles (1986-1989); profesor invitat la Harvard Law School (1989); judecător la Tribunalul de Primă Instanță în perioada 25 septembrie 1989-6 octombrie 2003; judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 7 octombrie 2003.
	Juliane Kokott născută în anul 1957; studii juridice (Universitățile din Bonn și Geneva); LL. M. (American University / Washington DC); doctor în drept (Universitatea din Heidelberg, 1985; Universitatea Harvard, 1990); profesor invitat la Universitatea din Berkeley (1991); profesor de drept public german și străin, profesor de drept internațional și de drept european la Universitățile din Augsburg (1992), Heidelberg (1993) și Düsseldorf (1994); judecător asistent pentru guvernul german la Curtea Internațională pentru Conciliere și Arbitraj a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE); vicepreședinte al Consiliului consultativ federal pentru schimbarea globală (WBGU, 1996); profesor de drept internațional, de drept internațional al afacerilor și de drept european la Universitatea St. Gallen (1999); director al Institutului de Drept European și Internațional al Afacerilor la Universitatea din St. Gallen (2000); director adjunct al programului de specializare în dreptul afacerilor la Universitatea din St. Gallen (2001); avocat general la Curtea de Justiție începând cu data de 7 octombrie 2003.
	Luís Miguel Poiares Pessoa Maduro născut în anul 1967; licențiat în drept (Universitatea din Lisabona, 1990); asistent universitar (Institutul Universitar European, 1991); doctor în drept (Institutul Universitar European din Florența, 1996); profesor invitat (London School of Economics, Colegiul Europei din Natolin, Institutul Ortega y Gasset din Madrid, Universitatea Catolică Portugheză, Institutul de Studii Europene din Macao); profesor (Universidade Nova din Lisabona, 1997); Fulbright Visiting Research Fellow (Universitatea Harvard, 1998); codirector al Academiei de Drept Comercial Internațional; coeditor (Hart Series on European Law and Integration, European Law Journal) și membru al comitetului de redacție al mai multor reviste juridice; avocat general la Curtea de Justiție începând cu data de 7 octombrie 2003.
	Konrad Hermann Theodor Schiemann născut în anul 1937; studii juridice la Universitatea Cambridge; Barrister (1964-1980); Queen's Counsel (1980-1986); judecător la High Court of England and Wales (1986-1995); Lord Justice of Appeal (1995-2003); Bencher din 1985 și Treasurer în 2003 al Honourable Society of the Inner Temple; judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 8 ianuarie 2004.
	Jerzy Makarczyk născut în anul 1938; doctor în drept (1966); profesor de drept internațional public (1974); Senior Visiting Fellow la Universitatea din Oxford (1985), profesor la Universitatea Creștină Internațională din Tokio (1988); autor al mai multor lucrări privind dreptul internațional public, dreptul comunitar și drepturile omului; membru al mai multor societăți științifice în domeniul dreptului internațional, al dreptului european și al drepturilor omului; negociatorul guvernului polonez pentru retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Polone; subsecretar de stat, ulterior secretar de stat pentru afaceri externe (1989-1992); președintele delegației poloneze la Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite; judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (1992-2002); președintele Institutului de Drept Internațional (2003); consilier al președintelui Republicii Polone în domeniul politicii externe și al drepturilor omului (2002-2004); judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 11 mai 2004.
	Pranas Kūris născut în anul 1938; licențiat în drept al Universității Vilnius (1961); doctorand în științe juridice la Universitatea din Moscova (1965); doctor în drept (Dr. hab), Universitatea din Moscova (1973); stagiar la Institutul de Înalte Studii Internaționale (director: profesor Ch. Rousseau), Universitatea din Paris (1967-1968); membru titular al Academiei de Științe din Lituania (1996); doctor honoris causa al Universității de Drept din Lituania (2001); diverse funcții administrative și didactice în cadrul Universității din Vilnius (1961-1990); conferențiar universitar, profesor agregat, profesor de drept internațional public, decan al Facultății de Drept; mai multe posturi guvernamentale în cadrul serviciului diplomatic și în domeniul justiției în Lituania; ministru al justiției (1990-1991), consilier de stat (1991), ambasadorul Republicii Lituania în Belgia, Luxemburg și Țările de Jos (1992-1994); judecător la fosta Curte Europeană a Drepturilor Omului (iunie 1994–noiembrie 1998); judecător la Curtea Supremă de Justiție din Lituania și președinte al acesteia din decembrie 1994 până în octombrie 1998; judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (din noiembrie 1998); a participat la mai multe conferințe internaționale; membru al delegației Republicii Lituania pentru negocierile cu URSS (1990-1992); autor al mai multor publicații (în jur de 200); judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 11 mai 2004.
	Endre Juhász născut în anul 1944; licențiat în drept al Universității din Szeged, Ungaria (1967); examen de admitere în Baroul maghiar (1970); studii postuniversitare de drept comparat la Universitatea din Strasbourg, Franța (1969, 1970, 1971, 1972); funcționar la Departamentul juridic al Ministerului Comerțului Exterior (1966-1974), director pentru probleme legislative (1973-1974); prim-atașat comercial la Ambasada Ungariei din Bruxelles, responsabil de probleme comunitare (1974-1979); director în cadrul Ministerului Comerțului Exterior (1979-1983); prim-atașat comercial, ulterior consilier comercial la Ambasada Ungariei din Washington DC, Statele Unite ale Americii (1983-1989); director general în cadrul Ministerului Comerțului și al Ministerului Relațiilor Economice Internaționale (1989-1991); negociator șef pentru Acordul de asociere între Ungaria, Comunitățile Europene și statele lor membre (1990-1991); secretar general la Ministerul Relațiilor Economice Internaționale, director al Oficiului pentru Afaceri Europene (1992); secretar de stat la Ministerul Relațiilor Economice Internaționale (1993-1994); secretar de stat, președinte al Oficiului pentru Afaceri Europene din Ministerul Industriei și Comerțului (1994); ambasador extraordinar și plenipotențiar, șef al misiunii diplomatice a Ungariei pe lângă Uniunea Europeană (ianuarie 1995–mai 2003); negociator șef pentru aderarea Ungariei la Uniunea Europeană (iulie 1998–aprilie 2003); ministru fără portofoliu pentru coordonarea problemelor de integrare europeană (din mai 2003); judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 11 mai 2004.
	George Arestis născut în anul 1945; licențiat în drept al Universității din Atena (1968); M.A. Comparative Politics and Government, Universitatea Kent din Canterbury (1970); a exercitat profesia de avocat în Cipru (1972-1982); numit judecător la Tribunal (1982); promovat în funcția de președinte al Tribunalului (1995); președinte administrativ al Tribunalului din Nicosia (1997-2003); judecător la Curtea Supremă de Justiție din Cipru (2003); judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 11 mai 2004.
	Anthony Borg Barthet U.O.M. născut în anul 1947; doctor în drept al Universității Regale din Malta (1973); intră în administrația publică malteză în calitate de Notary to Government în 1975; consilier al Republicii în 1978, prim-consilier al Republicii în 1979, Assistant Attorney General în 1988 și numit Attorney General de către președintele Maltei în 1989; lector de drept civil la Universitatea din Malta (1985-1989); membru al Consiliului Universității din Malta (1998-2004); membru al Comisiei pentru Administrarea Justiției (1994-2004); membru al Comitetului director al Centrului de Arbitraj din Malta (1998-2004); judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 11 mai 2004.
	Marko Ilešič născut în anul 1947; doctor în drept (Universitatea din Ljubljana); curs de specializare în drept comparat (Universitățile din Strasbourg și Coimbra); avocat, membru al Baroului; judecător la Tribunalul pentru litigii de muncă din Ljubljana (1975-1986); președintele Tribunalului pentru sport (1978-1986); arbitru la Curtea de Arbitraj a Companiei de Asigurări Triglav (1990-1998); președintele Camerei Arbitrale a Bursei (din 1995); arbitru la Tribunalul Arbitral al Bursei (din 1998); arbitru pe lângă Camera de Comerț a Iugoslaviei (până în anul 1991) și a Sloveniei (din 1991); arbitru pe lângă Camera Internațională de Comerț din Paris; judecător la Curtea de Apel a UEFA (din 1988) și a FIFA (din 2000); președintele Uniunii Asociațiilor Juriștilor Sloveni; membru al International Law Association, al Comitetului Maritim Internațional și al mai multor asociații juridice internaționale; profesor de drept civil, de drept comercial și de drept privat internațional; decan al Facultății de Drept a Universității din Ljubljana; autorul mai multor publicații juridice; judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 11 mai 2004.
	Jirí Malenovský născut în anul 1950; doctor în drept al Universității Karlovy din Praga (1975); profesor asistent (1974-1990), prodecan (1989-1991) și șef al Departamentului de drept internațional și de drept european (1990-1992) la Universitatea Masaryk din Brno; judecător la Curtea Constituțională cehoslovacă (1992); ambasador pe lângă Consiliul Europei (1993-1998); președintele Comitetului Delegaților Miniștrilor al Consiliului Europei (1995); director general la Ministerul Afacerilor Externe (1998-2000); președinte la secția cehă și slovacă a Asociației de Drept Internațional (1999-2001); judecător la Curtea Constituțională (2000-2004); membru al Consiliului legislativ (1998-2000); membru al Curții Permanente de Arbitraj de la Haga (din 2000); profesor de drept internațional public la Universitatea Masaryk din Brno (2001); judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 11 mai 2004.
	Ján Klučka născut în anul 1951; doctor în drept al Universității din Bratislava (1974); profesor de drept internațional la Universitatea din Košice (din 1975); judecător la Curtea Constituțională (1993); membru al Curții Permanente de Arbitraj de la Haga (1994); membru al Comisiei de la Veneția (1994); președintele Asociației Slovace de Drept Internațional (2002); judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 11 mai 2004.
	Uno Lõhmus născut în anul 1952; doctor în drept (1986); membru al Baroului (1977-1998); profesor de drept penal invitat la Universitatea din Tartu; judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (1994-1998); președintele Curții Supreme de Justiție a Estoniei (1998-2004); membru al Comisiei juridice a Constituției; consultant în cadrul Comitetului de elaborare a Codului penal; membru al grupului de lucru însărcinat cu elaborarea Codului de procedură penală; autor al mai multor lucrări în domeniul drepturilor omului și al dreptului constituțional; judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 11 mai 2004.
	Egils Levits născut în anul 1955; licențiat în drept și în științe politice la Universitatea din Hamburg; colaborator științific la Facultatea de Drept a Universității din Kiel; consilier în cadrul Parlamentului leton pe probleme de drept internațional, de drept constituțional, precum și pe probleme privind reforma legislativă; ambasadorul Letoniei în Germania și Elveția (1992-1993), în Austria, în Elveția și în Ungaria (1994-1995); viceprim-ministru și ministru al justiției, acționând în calitate de ministru al afacerilor externe (1993-1994); conciliator la Curtea de Conciliere și Arbitraj din cadrul OSCE (din 1997); membru al Curții Permanente de Arbitraj (din 2001); ales judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (1995), reales în 1998 și în 2001; numeroase publicații în domeniul dreptului constituțional, al dreptului administrativ, al reformei legislative și al dreptului comunitar; judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 11 mai 2004.
	Aindrias Ó Caoimh născut în anul 1950; licențiat în drept civil (National University of Ireland, University College Dublin, 1971); Barrister (King's Inns, 1972); diplomă de studii superioare în drept european (University College Dublin, 1977); Barrister în Baroul din Irlanda (1972-1999); lector universitar în drept european (King's Inns, Dublin); Senior Counsel (1994-1999); reprezentant al guvernului irlandez în numeroase cauze în fața Curții de Justiție a Comunităților Europene; judecător la High Court din Irlanda (din 1999); Bencher (decan) al Honorable Society of King's Inns (din 1999); vicepreședinte al Societății Irlandeze de Drept European; membru al Asociației de Drept Internațional (secția irlandeză); fiul lui Andreas O'Keeffe (Aindrias Ó Caoimh), judecător la Curtea de Justiție (1974-1985); judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 13 octombrie 2004.
	Lars Bay Larsen născut în anul 1953; licențiat în științe politice (1976), licențiat în drept (1983), Universitatea din Copenhaga; funcționar în cadrul Ministerului Justiției (1983-1985); lector (1984-1991) și ulterior profesor asociat (1991-1996) la Catedra de dreptul familiei a Universității din Copenhaga; șef de secție la Advokatsamfund (Asociația Barourilor Daneze) (1985-1986); șef de serviciu (1986-1991) la Ministerul Justiției; admis în Barou (1991); șef de secție (1991-1995), șef al Departamentului de poliție (1995-1999) și al Departamentului juridic (2000-2003) din cadrul Ministerului Justiției; reprezentantul Danemarcei în Comitetul K-4 (1995-2000), în Grupul central Schengen (1996-1998) și la Europol Management Board (1998-2000); judecător la Højesteret (Curtea Supremă de Justiție) (2003-2006); judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 11 ianuarie 2006.
	Eleanor Sharpston născută în anul 1955; studii în economie, limbi străine și drept la King’s College, Cambridge (1973-1977); asistent și cercetător la Corpus Christi College, Oxford (1977-1980); admisă la examenul de intrare în Barou (Middle Temple, 1980); Barrister (1980-1987 și 1990-2005); referent juridic pe lângă Sir Gordon Slynn, avocat general, apoi judecător (1987-1990); profesor de drept european și de drept comparat (Director of European Legal Studies) la University College London (1990-1992); profesor (Lecturer) la Facultatea de Drept (1992-1998), apoi profesor asociat (Affiliated Lecturer) (1998-2005) la Universitatea din Cambridge; Fellow în cadrul King’s College, Cambridge (din 1992); profesor asociat și cercetător (Senior Research Fellow) la Centre for European Legal Studies al Universității din Cambridge (1998-2005); Queen’s Counsel (1999); Bencher în cadrul Middle Temple (2005); avocat general la Curtea de Justiție începând cu data de 11 ianuarie 2006.
	Paolo Mengozzi născut în anul 1938; profesor de drept internațional și titular al Catedrei Jean Monnet de dreptul Comunităților Europene a Universității din Bologna; doctor honoris causa al Universității Carlos III din Madrid; profesor invitat la Universitățile Johns Hopkins (Bologna Center), St. Johns (New York), Georgetown, Paris II, Georgia (Atena) și la Institutul Universitar Internațional (Luxemburg); coordonator al European Business Law Pallas Program, organizat în cadrul Universității din Nimègue; membru al Comitetului consultativ al Comisiei Comunităților Europene pentru achiziții publice; subsecretar de stat pentru industrie și comerț cu ocazia semestrului președinției italiene a Consiliului; membru al grupului de reflecție al Comunității Europene asupra Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și director al sesiunii 1997 a Centrului de Cercetări din cadrul Academiei de Drept Internațional de la Haga consacrată OMC; judecător la Tribunalul de Primă Instanță în perioada 4 martie 1998–3 mai 2006; avocat general la Curtea de Justiție începând cu data de 4 mai 2006.
	Pernilla Lindh născută în 1945; licențiată în drept a Universității din Lund; referent juridic și judecător la Tribunalul de Primă Instanță din Trollhättan (1971-1974); referent juridic la Curtea de Apel din Stockholm (1974-1975); judecător la Tribunalul de Primă Instanță din Stockholm (1975); consilier pe probleme juridice și administrative al Președintelui Curții de Apel din Stockholm (1975-1978); consilier special la Domstolverket (Administrația Națională a Instanțelor) (1977); consilier în cadrul cabinetului Cancelarului Justiției (Justice Chancellor) (1979-1980); magistrat-asistent la Curtea de Apel din Stockholm (1980-1981); consilier juridic la Ministerul Comerțului (1981-1982); consilier juridic, apoi director și director general pentru probleme juridice la Ministerul Afacerilor Externe (1982-1995); obține titlul de ambasador în 1992; vice-președinte al Swedish Market Court; responsabilă cu problemele juridice și instituționale în cadrul negocierilor SEE (vice-președinte, apoi președinte al grupului AELS) și cu ocazia negocierilor de aderare a Regatului Suediei la Uniunea Europeană; judecător la Tribunalul de Primă Instanță începând cu 18 ianuarie 1995 și până la 6 octombrie 2006; judecător la Curtea de Justiție începând cu 7 octombrie 2006.
	Yves Bot născut în anul 1947, absolvent al Facultății de Drept din Rouen, doctor în drept (Universitatea Paris II Panthéon-Assas); profesor asociat la Facultatea de Drept din Mans (1974–1982); procuror adjunct (substitut), apoi prim-procuror adjunct (premier substitut) la parchetul din Mans (1974-1982); procuror al Republicii pe lângă Tribunal de grande instance din Dieppe (1982-1984); procuror adjunct al Republicii pe lângă Tribunal de grande instance din Strasbourg (1984-1986); procuror al Republicii pe lângă Tribunal de grande instance din Bastia (1986-1988); avocat general pe lângă Curtea de Apel din Caen (1988-1991); procuror al Republicii pe lângă Tribunal de grande instance din Mans (1991-1993); chargé de mission pe lângă ministrul justiției (1993-1995); procuror al Republicii pe lângă Tribunal de grande instance din Nanterre (1995-2002); procuror al Republicii pe lângă Tribunal de grande instance din Paris (2002-2004); procuror general pe lângă Curtea de Apel din Paris (2004-2006); avocat general la Curtea de Justiție începând cu data de 7 octombrie 2006.
	Ján Mazák născut în anul 1954; doctor în drept (Universitatea Pavol Jozef Safarik, Košice, 1978); profesor de drept civil (1994) și de drept comunitar (2004); director al Institutului de Drept Comunitar al Facultății de Drept din Košice (2004); judecător la Krajský súd (tribunalul régional) din Košice (1980); vicepreședinte (1982) și președinte (1990) al Mestský súd (tribunalul orașului) din Košice; membru al Asociației Baroului Slovac (1991); consilier juridic la Curtea Constituțională (1993-1998); viceministru al justiției (1998-2000); președinte al Curții Constituționale (2000-2006); membru al Comisiei de la Veneția (2004); avocat general la Curtea de Justiție începând cu data de 7 octombrie 2006.
	Jean-Claude Bonichot născut în anul 1955; licențiat în drept al Universității din Metz, absolvent al Institutului de Studii Politice din Paris, fost student al Școlii Naționale de Administrație; raportor (1982-1985), commissaire du gouvernement (1985-1987 și 1992-1999); judecător (assesseur) (1999-2000); președinte al celei de-a șasea subsecții de contencios (2000-2006) în cadrul Consiliului de Stat (Conseil d'État); referent juridic la Curtea de Justiție (1987-1991); director de cabinet al ministrului muncii, al forței de muncă și al formării profesionale, apoi ministru de stat, ministru al funcției publice și al modernizării administrației (1991-1992); șef al misiunii juridice a Consiliului de Stat pe lângă Casa Națională de Asigurări Medicale a Salariaților (2001-2006); profesor asociat la Universitatea din Metz (1988-2000), apoi la Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne (începând cu 2000); autor a numeroase publicații în domeniul dreptului administrativ, al dreptului comunitar și al dreptului european al drepturilor omului; fondator și președinte al comitetului de redacție al Buletinului de jurisprudență din domeniul dreptului urbanismului, cofondator și membru al comitetului de redacție al Buletinului juridic al colectivităților locale, președinte al consiliului științific al grupului de cercetare privind instituțiile și dreptul amenajării urbanistice și al habitatului; judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 7 octombrie 2006.
	Thomas von Danwitz născut în anul 1962; studii la Bonn, Geneva și Paris; examen de stat în drept (1986 și 1992); doctor în drept (Universitatea din Bonn, 1988); diplomă internațională de administrație publică (École nationale d'administration, 1990); diplomă de abilitare (Universitatea din Bonn, 1996); profesor de drept public german și de drept european (1996-2003), decan al Facultății de Drept a Universității din Ruhr, Bochum (2000-2001); profesor de drept public german și de drept european (Universitatea din Köln, 2003-2006); director al Institutului de Drept Public și de Științe Administrative (2006); profesor invitat al Fletcher School of Law and Diplomacy (2000), al Universității François Rabelais (Tours, 2001-2006) și al Universității Paris I Panthéon-Sorbonne (2005-2006); judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 7 octombrie 2006.
	Verica Trstenjak născută în anul 1962; examen judiciar (1987); doctor în drept al Universității din Ljubljana (1995); profesor (începând cu 1996) de teoria statului și a dreptului (doctrină) și de drept privat; cercetător; studii de doctorat la Universitatea din Zürich, la Institutul de Drept Comparat al Universității din Viena, la Institutul Max Planck de drept internațional privat de la Hamburg, la Universitatea Liberă din Amsterdam; profesor invitat la Universitățile din Viena și din Freiburg (Germania) și la Școala de Drept Bucerius din Hamburg; șef al Serviciului juridic (1994-1996) și secretar de stat în Ministerul Științei și al Tehnologiei (1996-2000); secretar general al guvernului (2000); membru al grupului de lucru pentru elaborarea Codului Civil European (Study Group on European Civil Code) începând din 2003; responsabilă cu proiectul de cercetare Humboldt (Humboldt Stiftung); a publicat mai mult de o sută de articole juridice și mai multe cărți în domeniul dreptului european și al dreptului privat; premiul „Juristul anului 2003” al Asociației Juriștilor Sloveni; membru în consiliului editorial al mai multor reviste juridice; secretar general al Asociației Juriștilor Sloveni, membru al mai multor asociații de juriști, printre care Gesellschaft für Rechtsvergleichung; judecător la Tribunalul de Primă Instanță în perioada 7 iulie 2004–6 octombrie 2006; avocat general la Curtea de Justiție începând cu data de 7 octombrie 2006.
	Alexander Arabadjiev născut în 1949; studii de drept (Universitatea Sfântul Clement de Ohrid, Sofia); judecător la Tribunalul de Primă Instanță din Blagoevgrad (1975-1983); judecător la Curtea Regională din Blagoevgrad (1983-1986); judecător la Curtea Supremă (1986-1991); judecător la Curtea Constituțională (1991-2000); membru al Comisiei Europene a Drepturilor Omului (1997-1999); membru al Convenției Europene asupra Viitorului Europei (2002-2003); deputat (2001-2006); observator la Parlamentul European; judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 12 ianuarie 2007.
	Camelia Toader născută în 1963; licențiată în drept (1986), doctor în drept (1997) (Universitatea București); judecător stagiar la Judecătoria Buftea (1986-1988); judecător la Judecătoria Sectorului 5 din București (1988-1992); responsabilă de curs (1992-2005), apoi profesor (2005-2006) de drept civil și de dreptul european al contractelor la Universitatea București; mai multe studii doctorale și de cercetare la Institutul Max Planck de drept internațional privat de la Hamburg (între 1992 și 2004); șef al departamentului pentru integrare europeană la Ministerul Justiției (1997-1999); judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție (1999-2006); profesor invitat la Universitatea din Viena (2000); formator în drept comunitar la Institutul Național al Magistraturii (2003 și 2005-2006); membru al comitetului de redacție al mai multor reviste juridice; judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 12 ianuarie 2007.
	Roger Grass născut în anul 1948; absolvent al Institutului de Studii Politice din Paris, titular al unei diplome de studii superioare de drept public; procuror adjunct al Republicii pe lângă Tribunalul de Mare Instanță din Versailles; administrator principal la Curtea de Justiție; secretarul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Paris; membru în cabinetul ministrului justiției; referent juridic al președintelui Curții de Justiție; grefier la Curtea de Justiție începând cu data de 10 februarie 1994.

http://www.curia.europa.eu/ro/instit/presentationfr/composition/membrescour.htm

Judecatorii Curtii de Justitie

Curtea are sediul la Luxemburg si este compusa din 27 judecători. Acest numar la cererea Curtii poate fi marit de Consiliu prin vot unanim, aşa cum s-a întamplat pana acum ori de cate ori a fost necesara completarea numarului de judecatori cu ocazia aderarii a unor state noi la CE.
Judecatorii nu sunt numiti de catre Consiliu, ci de catre statele membre care se pun de acord asupra acestora.
Mandatul lor este de 6 ani.
Din 3 in 3 ani are loc o reimprospatare a corpului de judecatori.

Istoric Curtea de Justitie Europeana

Tratatul de la Paris, care a instituit Comunitatea Europeanã a Cãrbunelui si Otelului a creat 4 institutii:
a) Înalta Autoritate;
b) Consiliul Special de Ministri;
c) Adunarea Comunã;
d) Curtea de Justitie.

Curtea de Justitie a fost înfiintatã în virtutea art. 31-45 din Tratat. Ea efectua în mod independent un control judiciar asupra actelor Înaltei Autoritãti si ale statelor comunitare. Ea era însãrcinatã si cu supravegherea respectãrii Tratatului si cu solutionarea diferendelor dintre tãrile membre sau dintre particulari si Înalta Autoritate.

Curtea era compusã din 7 judecãtori si 2 avocati generali numiti de comun acord de cãtre guvernele statelor membre pentru o perioadã de 6 ani. Ea avea în aparatul sãu un grefier, ales prin scrutin secret.

Odatã cu Tratatele semnate în 1957 la Roma cele douã noi Comunitãti au fost create cu o structurã asemãnãtoare cu cea a CECO, dar cele trei Curti de Justitie astfel rezultate s-au unificat într-o Curte de Justitie unicã.