miercuri, 3 noiembrie 2010

Procesul de formare al Curtii Europene de Justitie

Ulterior Convenţiei din martie 1957 - care opera deja o punere de acord a textului Tratatului C.E.C.O., relativ la Curtea de Justiţie cu textele corespunzătoare din Tratatele C.E.E. şi C.E.E.A., „Tratatul de fuziune a executivelor”, semnat la 8 aprilie 1965, operează aceeaşi punere de acord pentru unele dispoziţii din protocolul din 18 aprilie 1951, pentru ca Regulamentul de procedură din 3 martie 1959, elaborat de Curte şi aprobat de Consiliul de Miniştri să expliciteze şi să detalieze unele dispoziţii din celelalte 2 protocoale asupra Statutului Curţii de Justiţie .
Odată cu trecerea anilor, neputând face faţă solicitărilor, Curtea a cerut Consiliului Uniunii Europene crearea unui corp judiciar nou, precum şi crearea unor noi reguli de procedură care să-i permită să facă faţă fluxului crescând de cazuri ce trebuie soluţionate ( 400 cazuri/ an).
La cererea Curţii, Consiliul Uniunii Europene, prin decizia nr. 88/591 din 21 octombrie 1988 hotărăşte înfiinţarea Tribunalului de Primă Instanţă – instituţie juridică asociată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Cazurile transferate Tribunalului au fost cele care necesitau un timp îndelungat pentru rezolvare.
Tribunalul de Primă Instanţă este un organism judiciar asociat Curţii de Justiţie, care prin transferul de competenţă de la aceasta, soluţionează cazurile de care Curtea a cerut să fie degrevată, cazuri care necesită timp îndelungat pentru soluţionare.
În 2005 a fost creat un alt tribunal specializat ce judecă litigiile funcţionarilor Comunităţii .
Tratatele de la Maastricht, Amsterdam şi Nisa au făcut şi ele referire în reglementările lor la Curtea de Justiţie. La prevederile acestor tratate se adaugă statutele propriu-zise ale Curţii. Aceste statute au fost „armonizate” sau, cu alte cuvinte, puse de acord între ele prin înţelegerea citată asupra instituţiilor comune şi prin tratatul de fuziune, cu păstrarea unor diferenţe specifice, care ţin mai mult de modul particular de intervenţie al Curţii în fiecare comunitate .
Statutele înseşi sunt supuse aceleiaşi proceduri de revizuire ca şi tratatele de bază (cu câteva amenajări ulterioare, prin care Consiliul de Miniştri poate modifica statutele, cea mai importantă fiind realizată de către Actul unic european).
Regulamentul de procedură prevăzut de articolul 245 din Tratatul UE este stabilit de către Curtea de Justiţie şi supus aprobării Consiliului, cu votul unanimităţii membrilor săi. Acest regulament a fost modificat de mai multe ori, iar la 19 iunie 1991 Curtea de Justiţie a adoptat noul regulament de procedură, care a integrat toate aceste modificări.

Niciun comentariu: